Bucataria Canadiana

Bucataria canadiana – Emigrare Canada Onlinebucataria canadiana

Primul ministru Wilfrid Laurier spunea în anul 1905 că „Secolul al XX-lea este secolul Canadei”, lucru care se justifică pe deplin mai ales din punctul de vedere al dezvoltării bucătăriei naţionale. Până atunci, Canada era constituită din regiuni separate, iar bucataria canadiana era alcătuită din vânat şi peşti, multe practici culinare fiind preluate de la băştinaşi.

Drept rezultat, bucataria canadiana nu e una singură, ci este alcătuită din mai multe componente: aborigenă, franceză, engleză, americană şi nenumăratele stiluri culinare etnice aduse de valurile succesive de imigranţi.

Numai în Toronto există mai mult de 80 de comunităţi culturale, 5.000 de restaurante – Toronto are cea mai numeroasă populaţie de origine italiană dintre toate oraşele dinafara graniţelor italiene, iar Chinatown este a doua aşezare ca mărime din America de Nord. Tot ce există ca mâncare şi ingrediente se găseşte undeva şi în Canada, mai ales în oraşele mai mari.

Turiştii străini pot fi iertaţi dacă, la început, consideră că mâncarea canadiană este identică celei americane; Canada deţine o cultură de hamburgheri/hot dog/taco nu numai datorită apropierii geografice, care explică şi ea politica magazinelor, de multe ori identică. Curentele culinare americane se răspândesc rapid peste graniţe, iar bucătăriile din sud-vest, California şi New Orleans au devenit părţi ale peisajului culinar.

Hrănirea pentru supravieţuire

Conceptul recent al alimentaţiei sănătoase este dificil de acceptat pentru mulţi canadieni, care percep mâncarea ca pe o necesitate pentru supravieţuire, mai ales în perioada iernilor lungi când nevoia de hrană consistentă este mare.

Mâncărurile canadiene reflectă ţara, un spaţiu neomogen. De la est spre vest, din provinciile atlantice până în prerii, până la Coasta de Vest şi teritoriile nordice se remarcă marea diversitate a bucătăriilor existente. Secretul Canadei constă în faptul că ea oferă mediul favorabil unei alimentaţii sănătoase care a fost descoperit de albi: o ţară bogată în carne, peşte, porumb, fasole, căpşuni şi verdeţuri. Hrana pe care o consumau coloniştii era o încercare de reconstituire a bucătăriilor naţionale; nereuşind acest lucru, ei au început să înveţe să se adapteze noului teritoriu şi să preia obiceiurile băştinaşilor – această abilitate de adaptare nu a dispărut.

Mâncare pentru toate gusturile

Naţiunea este foarte receptivă la tot ce se petrece în lume, astfel încât bucataria canadiana seamănă cu o orchestră ce îmbină instrumentele băştinaşe cu cele importate. Puiul la grătar în stil Churrasco (portughez) coexistă cu berea jamaicană de ghimbir, lahmajoon-ul armenilor cu salata thailandeză şi cu berea adevărată, produsă de berării minuscule. Puburile care servesc specialităţi de linguini alături de berea caldă englezească şi de tartele cu unt ca desert pot constitui o experienţă canadiană distinctă.

Desigur, există specialităţi regionale preferate de întreaga ţară: homari, crabi, scoici, fructe de mare din zonele maritime, faimoşii cartofi din Insula Prince Edward; plăcinta de arţar din Québec, brânza Oka şi carnea de vită din prerii, probabil cea mai bună de pe continent; orezul sălbatic – iarba băştinaşilor, considerată delicatesă – din Manitoba; somonul din British Columbia şi specialităţile Nanaimo, fără să mai amintim adoratele tarte cu unt.

Tartele cu unt sunt tipic canadiene şi merită o atenţie specială. Conform unei teorii, ele sunt o adaptare a plăcintelor „pecan” din sudul Statelor Unite. Aceste mici scoici de patiserie, umplute cu un amestec lipicios de unt, zahăr maro, sirop de porumb sau arţar şi uneori stafide sau nuci, sunt subiecte ale unor dezbateri interminabile privind modul în care ar trebui gătite, dacă să fie crocante sau moi, dacă trebuie adăugat sirop sau ajunge doar zahărul şi cine face cele mai bune tarte cu unt din ţară.

Crearea mâncărurilor canadiene – Bucataria Canadiana

În prezent, Canada are câţiva dintre cei mai buni bucătari din lume, unii  fiind autorii unui stil culinar „inspirat de piaţă”, preluând prea puţin din metodele străine, dar exploatând, în schimb, abundenţa ingredientelor locale şi creând meniuri ce conţin afine, fructe de mare, orez sălbatic, sirop de arţar, bizon, carne de rechin. Un renumit bucătar din Toronto, Michael Stadtlander, şi-a cultivat propriul său lot de verdeţuri într-un loc din Ontario unde serveşte constant cina. Mulţumită unor asemenea bucătari şi a autorilor de cărţi gastronomice, canadienii au devenit mai responsabili în privinţa resurselor gastronomice şi au început să cultive şi să consume mai multe produse naturale.

Provinciile atlantice din estul Canadei au trecut vreme de patru secole prin colonizări continue ale francezilor şi, ca efect, mâncărurile franceze combinate cu metodele micmaşilor de utilizare a cărnii animalelor sălbatice, a peştelui şi a siropului de arţar supravieţuiesc şi în zilele noastre. Deşi acadieni au fost alungaţi de coloniştii britanici (ei s-au mutat în sud, punând bazele coloniei Louisiana, Cajuns-ul actual), influenţa lor se mai face simţită în Nova Scotia şi New Brunswick prin mâncăruri precum galettes (fiertură de ovăz), poutines (budincă de fructe) şi plăcinte cu zahăr. Halifax a devenit centrul vieţii sociale engleze, iar fermierii germani din Lunenburg şi regaliştii au adus cu ei aromele din Noua Anglie şi din sud. În secolul al XIX-lea, imigranţii irlandezi şi scoţieni au introdus prăjiturile cu fulgi de ovăz şi baghetele de pâine.

Unele dintre cele mai vechi tradiţii culinare nord-americane pot fi găsite în Newfoundland, colonizat de pescarii irlandezi şi englezi. Codul sărat, carnea de vită sărată, budinca de mazăre şi legumele rădăcinoase sunt doar mostre, deşi recent codul este preferat în formă gratinée.

Majoritatea coloniştilor din Québec proveneau din nord-estul Franţei sau din Charente-Maritime, o regiune la sud de Bordeaux. Puternicele lor influenţe rustice, combinate cu metodele băştinaşilor de obţinere a siropului de arţar, le-au prins bine în iernile grele din Noua Franţă. După victoria engleză din 1759, imigranţii irlandezi şi scoţieni au introdus cartoful şi fiertura de ovăz.

Stilul culinar actual al Québec-ului este un amestec de mâncăruri tradiţionale, ca tourti`ere – o plăcintă a cărei umplutură diferă de la o regiune la alta, cea mai populară fiind carnea de porc umplută cu ceapă, ţelină, usturoi – şi bucătăria franceză contemporană, incluzând specialităţi ca foie gras, produs în Franţa şi trimis cu vaporul în Canada.

Sudul regiunii Ontario este locul în care, cu mult timp înaintea primilor colonişti, indigenii Huron şi irochezii cultivau porumb, dovleac şi fasole. Primii colonişti au fost regaliştii din Imperiul Unit ce veniseră din America în urma Revoluţiei; majoritatea erau de origine engleză, unii erau germani sau alţii europeni şi li s-au alăturat Celor Şase Naţiuni Indiene. Unul dintre cei dintâi fermieri din Ontario, John McIntosh, este părintele fondator al celebrului măr McIntosh. Printre cele mai mari producţii ale sale s-au numărat perele, porumbul şi roşiile de câmpie. Stilul culinar actual al provinciei are la bază produsele agricole, vinurile din podgoriile Niagarei şi gama incredibilă de mâncăruri din Toronto.

Manitoba, Saskatchewan şi Alberta au parcurs o lungă evoluţie începând cu primul val al imigranţilor scoţieni, care au supravieţuit în prerie cu terci de ovăz, şi metişii care combinau mâncărurile specifice cu moştenirea canadienilor de origine franceză. Menoniţii, scandinavii din Dakota şi fermierii americani s-au mutat în nord, iar cowboy-ii se hrăneau cu fripturi, fasole şi plăcinte cu stafide. Ucrainienii, est-europenii, islandezii, evreii europeni şi chinezii au contribuit, prin tradiţiile lor culinare, la îndepărtarea atenţiei de la cultura culinară engleză în favoarea unei brave noi lumi multiculturale.

British Columbia a devenit o realitate, în special datorită febrei aurului. Cu această ocazie au apărut nenumărate hanuri care îi hrăneau pe cei veniţi să-şi caute norocul, mâncărurile favorite fiind fasolea şi carnea fiartă. În Valea Okanagan au fost plantate livezi; acum, aici se produc şi vinuri fine. Vancouver, odinioară un oraş al cărnii-cu-cartofi, a devenit gourmet, reflectând stilul culinar al Coastei de Vest din Seattle şi Los Angeles.

British Columbia este locul în care s-a născut popularul baton Nanaimo, o delicatesă foarte dulce, stratificată, produsă din unt, cacao, firmituri de biscuiţi graham şi ciocolată, a cărui reţetă a apărut pentru prima dată în publicaţia Vancouver Sun în anii 1950.

Influenţele gourmet nu s-au extins încă până în Yukon şi Northwest Territories. Aceste provincii acoperă peste o treime din teritoriul Canadei, dar populaţia era puţină, alcătuită în majoritate din inuiţi şi indieni Dene (băştinaşi din preriile nordice şi din partea nordică a British Columbia, precum şi din Yukon şi Northwest Territories) şi din străini care lucrau în guvern şi afaceri. Introducerea mâncării ambalate şi conservate în această zonă a dus la dispariţia multor produse tradiţionale precum caribu, foca, elanul şi păsările sălbatice.

Societatea cafenelelor

Dacă odinioară cafenelele în stil european care comercializau croissant şi pains-au-chocolat puteau fi găsite numai în Montréal, iar barurile de espresso în cartierele italiene, acum aceste cafenele se află pretutindeni, facilitând alăturarea gigantului producător de cafea americană Starbucks, în ciuda faptului că teritoriul era dominat de rivalul său, Second Cup. Caffe-latte şi espresso sunt foarte apreciate, iar pain-au-chocolat este un produs de fast food.