Viata in Nova Scotia

VIATA IN PROVINCIA NOVA SCOTIA – EMIGRARE CANADA NOVA SCOTIA

 Emigrare Canada Nova Scotia

Daca va ganditi sa emigrati in Canada, puteti alege Nova Scotia. Numele provinciei va poarta cu gandul spre tinuturi stancoase de unde se aude ecoul unor sunete de cimpoi. Darinainte de venirea scotienilorin aceasta regiune, ea fusese locuita mai intai de micmasi, iar mai apoi de francezi, englezi si regalisti, cu totii veniti din coloniile americane. Astazi, 77% din populatia Novei Scotia este de origine britanica, iar 10% de origine franceza (acadiana). Nova Scotia are si cea mai numeroasa populatie indigena de culoare din Canada.

Locuitorii acestei zone sunt in aceeasi masura legati de mare ca si de trecut. O parte a provinciei, Cape Breton, este o insula; iar partea continentala este legata de Canada prin Istmul Chignecto. Ca si forma, provincia seamana cu un homar, cel maiindepartat punct fata de mare fiind la 56 km. Oamenii sunt atrasi aici de ospitalitatea deosebita a acestor locuri, ilustrata si de salutul galic traditional Ciad mile failte – mii de urari de bun venit.

Din trecut

Primii locuitori ai acestor tinuturi au fost triburile de micmasi, care mai locuiescbinca aici, desi numarul lor a scazut foarte mult. Se crede ca norvegienii au vizitat aceste locuri in jurul anului 1000 d.Hr. Cateva secole mai tarziu, navigatorul John Cabot a ajunsin zona de nord a Insulei Cape Breton. Mai apoi, in secolul al XVI-lea, au venit pescarii francezi si portughezi.

Francezii au numit aceasta regiune Acadia. Aceasta cuprinde Nova Scotia, New Brunswick, Insula Prince Edward si zona Maine de astazi. Ei s-au asezat de-a lungul Golfului Fundy siin zona tinuturilor mlastinoase din jurul raului Annapolis, care au fost transformate in cele mai fertile tinuturi din Nova Scotia.

O anume mandrie marinareasca si traditiile sunt si acum puternice in Nova Scotia, o regiune mai putin prospera. Deseori zona centrala a Canadei priveste aceasta regiune ca pe o responsabilitate, si asta datorita ajutorului financiar oferit de guvernul federal. Dar multi locuitori ai acestor zone sustin ca regiunea centrala dorea cu disperare includerea provinciilor de la ocean in Confederatie si asta deoarece ea nu dispunea de porturi de iarna. Locuitorii de aici mai cred ca liderii lor au fost sedusi sa accepte intrareain Confederatie , in anul 1867,in timp ce cartile de istorie spun ca, de fapt, Canada le-a permis Novei Scotia si New Brunswick-ului sa i se alature.

Cu multinainte ca St. Lawrence sa devina cel mai insemnat rau comercial odata cu deschiderea Canalului maritim St Lawrencein 1959, importanta zonei ca drum comercial a fost diminuata. Mineritul a inlocuit mai tarziu constructia de nave, dar si asta pentru a decadea apoi, dupa Al Doilea Razboi Mondial.

Dar regiunea are si alte resurse naturale pe care se poate sprijini: industria forestiera, care ocupa locul doiin ceea ce priveste angajarea fortei de munca; lacurile de pescuit si pamanturile fertile din Valea Annapolis, care fusesera atat de pretuite de acadieni. Si, pe langa toate acestea, turismul are o traditie veche aici si este un domeniu care contribuie la economia regiunii, ceea ce ii poate convinge pe emigrantii canadieni sa aleaga aceasta zona.

Orase surori

Primul si al doilea oras ca marime ale regiunii sunt Halifax, capitala provinciei, si Dartmouth, asezate pe malurile opuse ale unui port, legateintre ele de doua poduri suspendate. Superbul Halifax Harbor este cel de-al doilea liman natural din lume ca marime, fiind ocolit de gheata pe toata durata anului. Micmasii l-au denumit chebucto,insemnand „marele liman“. El a fost mult timp un port international si o baza navala.

Ca centru comercial si educational al acestei zone a tarii, Halifax este indiscutabil orasul preferat, desi Dartmouth are si el farmecul sau, fiind denumit si „orasul lacurilor” datorita celor 25 de mici lacuri ale sale.

Ele le permit locuitorilor din Dartmouth sa se bucure de pescuit si de canotaj pe toata durata verii. Iarna, pe aceste lacuri se tin petreceri pe patine. Dartmouth a fost fondat in 1750 (un an dupa Halifax), atunci cand trupele britanice au venit aiciin cautarea lemnului. El  ainceput sa se dezvolte apoi ca raspuns la necesitatile orasului Halifax siinca din 1752 exista aici un bac care face legaturaintre cele doua asezari.

Quakerii din Insula Nantucket s-au stabilit aici intre 1785 si 1792, dupa Revolutia Americana. Ei au transformat orasul Dartmouthin sediul central al unei companii pentru vanarea balenelor, a carei activitate este acum centrata in locul unde se afla Santierul naval. Ei au mai lasatin urma lor case care mai dainuie chiar si azi; o plimbare pe Ochterloney Street poate sa va dezvaluie cateva, printre care si Quaker House, probabil cea mai veche casa din Dartmouth.

În ultimii ani, Dartmouth s-a extins si s-a dezvoltat pentru a face fata necesitatilor industriale existente si potentiale. Dupa construirea,in 1970, a celui de-al doilea pod suspendat, Dartmouth Industrial Park a cunoscut o dezvoltare extraordinara , in aceasta zona derulandu-se acum peste 750 de afaceri, un loc ideal  pentru emigrantii canadieni.

Tarmurile celor doua orase au suferit transformari uluitoare, asa cum s-a intamplat, de altfel, cu toata zona de coasta a Canadei.

Pe la mijlocul anilor 1960, locuitorii din Halifax s-au decis sa schimbe ei insisi imaginea cenusie a orasului. Zona de coasta, cunoscuta acum ca Historic Properties, a fost salvata de la distrugere, iar acum ea gazduieste cel mai vechi grup de depozite functionale de pe coasta. Aici, turistii pot face cumparaturi, pot cina sau explora zona pavata, aparutain secolul al XIX-lea, cand corsarii obisnuiau sa-si depoziteze aici bogatiilein magazii secrete.in apropiere se afla Brewery Market, de curand restaurata, si Maritime Museum of the Atlantic. Alexander Keith, primarul de demult al Novei Scotia, si-a construit aici,in 1820, o fabrica de bere. Printre variatele intreprinderi din oras se afla si Piata fermierilor locali.

Maritime Museum of the Atlantic nu ofera doar o imagine magnifica a portului, dar expune si o uriasa nava oceanica, CSS Acadia. Ancorata acumin spatele muzeului, Acadia a navigat odinioara pe apele reci ale Arcticii si ale Atlanticului de Nord pentru cartografierea coastelor de nord.

La vest de coasta, printre hoteluri si cladiriinalte se afla World Trade and Convention Center. Usor de recunoscut datorita giruetei uriase ceinfatiseaza goeleta Bluenose, el gazduiesteintruniri de afaceri, conferinte si concerte live. La nord de Prince Street, langa Old Montréal Trust Building, este locul unde obisnuiau sa fie publicate 14 ziare. Cele 8 cladiri din perioada anterioara Confederatiei sunt acum incluse intr-un complex atractiv numit Founders Square.

Orasul Halifax a fost fondat in anul 1749 si ca o fortareatain calea francezilor stabiliti la Louisbourg. Pe un deal cu vedere spre centrul orasului se afla Citadela. Structura actual in forma de stea, ce dateaza din secolul al XIX-lea, este cea de-a patra care ocupa acest piedestal. Acum Citadela nu mai serveste drept baza militara, ci drept Parc national istoric, care gazduieste colectia de la Army Museum (deschis zilnic; taxa de intrare). Ea mai ofera o panorama superba a centrului orasului si a tarmului. Aici este si cel mai potrivit punct pentru a vedea faimosul Town Clock. Constructia lui a fost ordonata de printul Edward, duce de Kent, un obsedat al punctualitatii.

Doua din bisericile care nu merita sa fie ocolite sunt Bazilica St. Mary, care are cel mai inalt turn din granit lustruit din lume, si Biserica St. Paul (1750) pe Grand Parade, cea mai veche biserica protestanta din Canada. Grand Parade serveste si drept spatiuin aer liber pentru artistiiindragostiti de peisajul marin. In apropiere, pe Hollis Street, se afla Province House, cea mai veche cladire legislativa din Canada. Charles Dickens se referea la ea ca la o „perla a arhitecturii georgiene”.

La picioarele Citadelei se afla stralucitoarele Public Gardens. Realizatein 1867, ele sunt cele mai vechi gradini victoriene oficiale din America de Nord. Aproape de gradini, pe Summer Street, se afla Museum of Natural History, centrul de istorie naturala si sociala a Novei Scotia.

Întorcandu-va spre tarm, in extremitatea sudica a peninsulei pe care se afla orasul Halifax se afla Point Pleasant Park. Guvernul federalinchiriaza acest spatiu verde orasului pentru suma de un shilling pe anin urma unui contract din anul 999. The Prince of Wales’Martello Tower, inaltat aici in 1796, ramane si azi primul din santinelele circulare de piatra ridicate vreodatain America de Nord si in Insulele Britanice. Se spune ca parcul, preferat de cei care fac jogging,  plimbari sau picnic, deinotatori sau de cei care privesc vasele, este singurul loc de pe continent unde creste natural o specie de iarba scotiana (din semintele scuturate din saltelele de paie aduse de soldatii englezi). La celalalt capat al orasului se afla un alt parc, Fort Needham, numit asain memoria Exploziei din Halifax care a avut loocin anul 1917.

Malul sudic

Coasta neregulata, la sud-vest de Halifax, este cunoscuta ca Malul sudic si promovata de birourile de turism ca „drumul farului”. Aceasta este o denumire exacta desi,in ciuda acestor santinele ale noptii, acestor maluri frumoase, misterioase si neiertatoare, locul nu este strain de naufragii. Nici oamenii nu sunt straini de mania si darurile marii.

Malul sudic, cu toate golfurile, canalele si insulele sale ascunse, a fost preferat de pirati si corsari. Chiar la vest de Halifax se afla Golful Shad, unde se afla Insula Weeping Widows, insula de care se leaga o legenda morbida despre renumitul pirat din secolul al XVII-lea, Capitanul Kidd. Acesta decisese saingroape o parte din comoara sa aici si pentru asta a angajat 43 de barbati. Din nefericireinsa, acestia au fostingropatiimpreuna cu comoara, sotiile lor devenind astfel vaduveinlacrimate. Astazi, un put adanc aminteste de perindarea a numerosi vanatori de comoriin aceasta zona.

În apropiere, in Indian Harbor siin Peggy’s Cove, la 45 km de Halifax, sate de pescariimprastiate pe siin partea de sus a aflorimentelor de granit sunt comori de o alta valoare. Ultimul a devenit un fel de vitrina semioficiala a zonei si se spune ca este cel mai fotografiat sat de pescari din lume. Si totusi, el nu si-a pierdut simplitatea si autenticitatea caracteristica. Planeaza o anumita incertitudine asupra numelui Peggy’s Cove. Unii considera ca este un diminutiv al Golfului St. Margaret,in timp ce altii cred ca a fost denumit asa dupa numele singurei supravietuitoare a unui naufragiu, care mai apoi s-a casatorit cu un localnic.

Artistul William E. de Garthe (1907–83), care a locuit aici, inclina sa dea crezare ultimei teorii. Timp de 10 ani, el a lucrat la o sculpturaintr-un bloc de granit inalt de 30 m, „Monumentul pescarului”, reprezentand imaginile celor 32 de pescari locali alaturi de familiile lor si imaginea tinerei din legenda naufragiului. Farul si posta se constituiein puncte de interes ce atrag turistii spre Peggy’s Cove. Din pacate, tragedia unui pachebot elvetian care s-a scufundat aproape de Peggy’s Cove in vara lui 1998 ramane o amintire pe care localnicii nu o vor uita pentru multi ani de aici inainte.

Golful St. Margaret, numit asa de Samuel de Champlainin 1631, este cunoscut pentru plajele sale cu nisip fin si pentru casele de vacanta. Acesta este urmat apoi de binecunoscutul Golf Mahone cu cele 365 de insulite ale sale. Acesta a fost odata taramul piratilor, iar numele sau probabil ca deriva din francezul mahonne, care denumeste viclenia acestora. Si alte denumiri amintesc de acea perioada, printre care Insula Sacrifice si Murderer’s Point, dar dintre toate Insula Oak este cea mai intriganta. In trecut, insula se pare ca a fost locul unde Capitanul Kidd aingropat cealalta parte a averii sale. Pe atunci insula fusese acoperita de stejari imensi si potrivit unei legende locale, misterul comorii ingropate nu va fi rezolvat pana ce nu vor fi murit toti stejarii si se vor fi pierdut 7 vieti omenesti. (Deja si-au pierdut viata 6 persoane si au mai ramas doar cativa stejari).

Casa goeletei Bluenose

„Un golf placut din 1753”. Asta se spune despre Lunenburg, unul dintre cele mai importante porturi pescaresti ale Canadei. Nicaieri altundevain Canada traditiile marinaresti nu sunt mai vizibile decat aici. Goeleta Bluenose, „Regina Atlanticului de Nord”, castigatoarea a patru concursuri internationale, a fost construita aici in 1921.

Un simbol al mandriei pentru locuitorii din Lunenburg (imaginea ei se afla chiar si pe o moneda canadiana), ea a fost pierdutain cele din urma dincolo de coastele din Haitiin 1946. Santierul naval din oras a reconstruit o alta goeleta, folositain filmul Revolta de pe Bounty. Aceasta a inspirat construirea lui Bluenose II, o replica a originalului, construita de acelasi constructor si care poate fi vizitata cand se aflain port. La Lunenburg se desfasoarain fiecare luna august Expozitia pescariilor din Nova Scotia.

Mai spre interior, pe malul raului La Have se afla Bridgewater, „Punctul central” al coastei de sud, un lacas industrial care gazduiestein fiecare luna iulie South Shore Exhibition. „Marele Ex”, dupa cum este cunoscut, caracterizeaza „Campionatul international de tractiune cu boi”.

Portul de comert caraibian

Pe coasta, la sud de Bridgewater, se afla Portul Medway. Acum tacut, el a fost un port important la sfarsitul secolului al XIX-lea, angajatintr-un comert caraibianinfloritor. Viata continua sa fie agitate in Liverpool, situat la 142 km vest de Halifax, oras construit pe malurile raului Mersey, la fel ca si replica sa din Anglia. Corsarii caracterizeaza trecutul orasului si aceasta mostenire este sarbatoritain fiecare iulie prin „Zilele corsarilor”. Perkins House Museum (deschis zilnic: iun.–mijl. oct.; gratuit) a fost construitin 1767. Perkins a tinut un jurnal care reprezinta o adevarata cronica a vietii coloniale din Liverpool, iar casa sa este o oglinda a acelei epoci.

La vest, de-a lungul coastei, se afla Port Mouton, un sat de pescari denumit astfel de Sieur de Monts si de apropiatii saiin 1604, cand una din oile lor a fost pierduta peste bord aici. Micul Port Joli este un sanctuar al pasarilor, un loc preferat de gastele salbatice.

Shelburne  seintinde la 67 km vest de Liverpool. O comoara a secolului al XVIII-lea, el este considerat „Orasul regalist” si asta datorita faptului ca a fost ocupat de 16.000 de regalisti din Americaintre anii 1783 si 1785. El a devenit rapid un oras infloritor – mai mare nu numai decat Halifax, ci chiar decat Montréal. Numarul populatiei a scazut dramatic dupa 1787, dupa retragerea sprijinului oferit de guvern, ajungand ca prin anul 1820, orasul sa aiba mai putin de 300 de locuitori. Ross Thomson House din Shelburne, construita in 1784, este o casa si un magazinin stil regalist – considerat ca fiind singurul magazin din secolul al XVIII-lea din Nova Scotia care a supravietuit pana azi. Acum el functioneaza ca muzeu provincial, aprovizionat si decorat astfelincat sa reflecte anii  1780.

Un alt grup de oameni a incercat, mai de curand, sa se stabileasca in Shelburne.in 1987 a sosit aici din Olanda o ambarcatiune cu 174 de Siki.in ultimii ani, Canada a devenit o tara preferata de cei care cer statut de refugiat. Cand Siki au ajuns aici ilegal, ei au fost intampinati de adevarata ospitalitate locala specifica zonei de est.

Singura casa deintruniri, construitain stilul specific regiunii New England, care a supravietuit (circa 1765)in Nova Scotia se afla aproape de Barrington si are si o moara de lana din secolul al XIX-lea. Orasul a fost locuit de francezi si numit Le Passage pana cand a fost distrus de cei veniti din New England si locuitorii au fost deportatiin Boston.in 1760, colonisti sositi de la Cape Cod si din Nantucket s-au asezat aici, transformandu-l intr-unul din cele mai vechi avanposturi ale celor veniti din New England.

Îndreptandu-va spre nord, spre Golful Fundy, ajungeti la Yarmouth. Punct terminus al bacului ce vine din State, orasul este si punctul de pornire al multor calatorii.

Coasta franceza

Coasta franceza, gazda celei mai numeroase populatii acadiene din Nova Scotia, e sinonima cu orasul Clare, situat la jumatatea drumului dintre Yarmouth si Digby, carein opinia locuitorilor sai rivalizeaza cu Yonge Street din Toronto, cea mai mare strada principala din lume, si asta pentru ca pe artera principala se afla o multime de sate. Multi acadieni s-au intors aici dupa perioada deportarii, venind pe jos prin salbaticie pentru a incepe o viata noua.

În Meteghan, la 40 km nord de Yarmouth, o alee scurta ii duce pe drumeti spre o plaja izolata unde se afla o pestera naturala care a servit drept magazie secreta pentru contrabanda cu rom din timpul Prohibitiei din SUA. Aici, talentul traditional esteinca viu si valoros, dupa cum o arata dexteritatea celor care construiesc barci din lemn.

Cele mai multe din satele acadiene sunt dominate de biserica lor, si acest lucru apare evidentindeosebiin Church Point (Pointe d’Eglise). Biserica St. Mary, construita lainceputul secolului al XX-lea, este cea maiinalta si mai mare biserica de lemn din America de Nord. Turnul sau, cu oinaltime de 56 metri si leganat de briza marii, este stabilizat cu 36 de tone de balast. Acest punct de atractie se aflain campusul Universitatii Sainte-Anne, singura universitate franceza din provincie. Ca centru al artei acadiene, institutia gazduieste,in luna iulie, Festivalul acadian de Clare.

La est de Golful St. Mary, la extremitatea sudica a Depresiunii Annapolis, orientat spre Stramtoarea Digby se afla orasul Digby. El are o istorie veche si poarta numele unui comandant de vas care a adus aici regalisti din New Englandin anul 1783 (printre ei numarandu-se si strabunicul lui Thomas Edison). Aici se afla renumita Flota Digby Scallop (cea mai mare din lume).in oras se afla fabrici de prelucrare a pestelui si de un renume aparte se bucura heringul afumat.

Valea Annapolis

Marc Lescarbot o considera „un loc atat de minunat incat ma intreb cum de a ramas parasit”. Livezi si ferme au inlocuit padurile virgine de-a lungul depresiunii si raului Annapolis si, desi transformata complet, aceasta regiune merita sa fie vazuta.

Construita in anul 1780, vechea Biserica regalista St. Edward din Clementsport este situata sus pe un deal, in mijlocul unui cimitir. Ea a fost unul dintre primele muzee ale regiunii, care oferea spre vedere nu numai arhitectura sa, dar si o colectie deosebita de vestigii regaliste. Locul ofera si o panorama a depresiunii Annapolis.

De cealalta parte a depresiunii se afla Port Royal , situat la 10 km de Annapolis Royal, unde se gaseste Habitation, o asezare ridicata de Sieur de Monts si Samuel de Champlainin 1605. Acest loc a fost martorul multor premiere: a fost prima asezare permanenta la nord de Florida; aici s-a tinut prima liturghie romano-catolica din Canada; aici a fostinfiintat primul club social canadian si s-a desfasurat prima productie dramatica (Teatrul lui Neptun, orchestrata de avocatul si scriitorul Marc Lescarbotin 1606). Incendiat de englezi in 1613, reconstructia sain 1939 a fost unul dintre primele mari succese ale miscarii de conservare si restaurare din Canada.

Valea Annapolis, adapostita de Muntii de Nord si de Sud siindiguita pe arii extinse de acadienii de aici, este o zona bogata atat in peisaje, cat si din punct de vedere agricol. Primavara, cand mirosul florilor de mar umple aerul, are loc Festivalul florilor de mar.

Desi locuita lainceput de catre cultivatori si regalisti, valea le aduce omagiu acadienilor – nicaieri mai zguduitor decat in Grand Pré, satul imortalizat de Longfellowin Evangeline. Grand Pré a fost cea mai importanta asezare acadiana din Nova Scotia de dinaintea perioadei deportarii. Cartea lui Longfellow, Evangeline – o poveste din Acadia (1847), descrie despartirea unui cuplu in timpul deportarii si apoi cautarea de catre eroina a iubitului ei.in Grand Pré National Historic Park seinalta o mica biserica de piatra care adaposteste multe vestigii legate de cultura acadiana. In fata bisericii se afla o statuie a eroinei lui Longfellow.

La sud-est de Grand Pré, la convergenta raurilor Avon si St. Croix, se afla orasul Windsor. Cine indrageste expresii ca „a ploua cu galeata”, „repede cat ai clipi” si „paza buna trece primejdia rea” trebuie sa viziteze Haliburton House (circa 1839) din Windsor. Acum muzeu, a fost in trecut casa magistratului, umoristului si autorului Thomas Chandler Haliburton, cel care l-a creat pe Sam Slick, yankeul pedlar care isi rostea vorbele de duhin timpul drumurilor sale prin Nova Scotia.

Istmul Chignecto

Coastele de nord ale Novei Scotia sunt spalate de cele mai mari maree din lume, cele din Golful Fundy, iar de cealalta parte a Istmului Chignecto de apele din Stramtoarea Northumberland. Pe cand fenomenele naturale bizare apar doar o data in viata, spectacolul fluxului si refluxului din Golful Fundy are loc de doua ori pe zi, repertoriul variindin functie de locul unde se produce. Promontoriul Burntcoat din Depresiunea Minas este locul unde s-auinregistrat cele maiinalte maree din lume – o diferenta de 17 metri intre flux si reflux.

Poate ca aceasta atmosfera a extremelor l-a determinat pe William D. Lawrence sa construiasca la Maitland, la 20 km vest de Truro, cel mai mare vas din lemn din Canada. Vasul careii poarta numele, o corabie complet echipata, a fost lansata la apain 1874, fiind un succes atat din punct de vedere tehnic, cat si financiar. Astazi, casa lui Lawrence este muzeu si expune si un model al vasului William D. Lawrence, cel care a batut multe recorduri.

Localitatea Truro a fost la inceput locuita de acadieni (ei o numeau Cobequid), iar apoi de cei veniti din Irlanda de Nord si din New Hampshire. Este locul ideal pentru a vedea fluxul puternic al marii („peretele de apa”), cand apele care vinin timpul fluxului dau navalain raul Salmon cu o viteza de 0,3 metri pe minut. La est, vizavi de istm, se afla o regiune spalata de apele Stramtorii Northumberland, o zona cu plaje unde se aud sunete de cimpoi. Se spune ca in Nova Scotia sunt reprezentate mai multe clanuri decatin Scotia si ca un numar mare dintre ele se gaseste chiar aici. Pictou, la 76 km est de Truro, este „locul nasterii Noii Scotii” deoarece aici au sosit primii scotieni la bordul vasului Hectorin 1773. Acest port carein trecut a fost martorul valurilor succesive de imigranti scotieni dispune astazi de un santier naval si de un centru de pescuit. Fiecare luna iulie aduce Pictou Lobster Carnival.

Asemenea localitatii Pictou, Antigonish, la 74 km sud-est, si-a luat numele de la micmasi, iar apoi cultura care s-a impus a fost cea scotiana. Jocurile anuale, Highland Games, aduna in fiecare luna iulie competitori de peste tot, fiind cel mai vechi spectacol de acest gen din Nordul Americii.

Insula Cape Breton

Alexander Graham Bell scria: „Am calatorit in jurul lumii. Am vazut Muntii Stancosi din America si Canada, Anzii, Alpii si tinuturile muntoase din Scotia, dar prin frumusetea-i simpla, Cape Breton le intrece pe toate.”  Insula Cape Breton este cea mai cunoscuta destinatie turistica din Nova Scotia, cu toate ca este regiunea cel mai putin dezvoltata din provincie datorita, in mare parte, declinului mineritului. Cu toate acestea, emigrantii in Canada merita sa ia aceasta regiune in considerare.

Cape Breton a fostintotdeauna un loc aparte – ocupat de francezi pentru o perioada mai lunga decat restul Novei Scotia (ei au numit-o Ile Royale) si apoi regiune separata panain anul 1820. Canso Causeway, drumul principal spre „continent”, a fost construit doarin anul 1955.

Cabot Trail, numit astfel dupa exploratorul John Cabot, este un traseu in circuit pe o distanta de 301 km care va poarta prin partea de nord a insulei Cape Breton. Aceasta regiune aminteste foarte mult de tinuturile muntoase din Scotia. Calatoria pe acest traseu este cunoscuta drept cea mai spectaculoasa din America de Nord.

În trecut, aceasta zona prezenta doar o serie de poteci periculoase care mai tarziu au devenit drumuri la fel de nesigure. In special comunitatile nordice erau izolate, Cape Smoky de pe coasta estica reprezentand cea mai mare bariera.in jurul anului 1891, un drum stramt pentru carute, care traverseaza Old Smoky, urca mai intai o stanca perpendiculara, iar apoi cobora vreo 366 metri spre mare. Automobilistii auindraznit sa-si incerce norocul pe aceste drumuri abia prin 1908; unul din trucurile folosite de soferi pentru a evita alunecarea la vale era legarea la spatele masinii a unui molid. Drumul mai are si acum portiuni deosebit de periculoase.

Alexander Graham Bell, elinsusi nascutin Scotia, si-a construit o casa de vara la Baddeck (11), punctul de pornire si punctul terminus al traseului Cabot Trail, si si-a petrecut ultimii ani din viata aici. Ca profesor al celor cu deficiente de auz, el a indrumat educatia lui Helen Keller si aintreprins o serie de cercetari care au dusin final la descoperirea telefonului. Prin fotografiile si expozitiile sale, Alexander Graham Bell National Historic Park se constituieintr-un adevarat monument inchinat lui Bell – profesorul, inventatorul si filantropul. Cabot Trail trece peste raul Margaree, renumit pentru frumusetea sa si pentru abundenta de pastrav si somon din apele sale. Portiunea de drum din zona de coasta a Golfului St. Lawrenceintre Margaree si Cape Breton Highlands National Park este presarata cu sate pescaresti acadiene.

Dupa cum limba acadiana si-a pastrat parfumul secolului al XVII-lea, si cultura acestor oameni a ramas relativ nealterata. Steagurile acadiene fluturain bataia vantului si fiecare turla de biserica indica o alta comunitate. Asa se prezinta si localitatea Chéticamp, cel mai mare oras din aceasta zona. Cape Breton Highlands National Park incepe la cateva mile departare de Chéticamp,intinzandu-se de la golf catre Atlantic, si este apoi delimitat de Cabot Trail. Aceasta rezervatie naturala reprezinta un adevarat paradis pentru cei care iubesc drumetia, inotul, campingul sau jocul de golf.

Drumulisi are cel mai nordic punct la Cape North, iar de aici un alt drum va duce mai departe spre satul pescaresc din Golful St Lawrence. Pe drum, la poalele Muntelui Sugar Loaf se afla locul unde se presupune ca ar fi debarcat Cabotin anul 1497. Acest eveniment este comemoratin fiecare an la data de 24 iunie.

La iesirea aflatain partea estica a parcului se afla ingonisii, un grup de comunitati care se constituie intr-un punct de atractie pentru turisti. Dincolo de Ingonish Harbor se afla Cape Smoky, al carui varf seinalta printre nori la 366 metri deasupra nivelului marii. Iarna, turistii pot sa schieze pe partiile sale orientate spre mare. Vara, o plimbare cu telescaunul spre varfii ofera ochiului (daca vremea o permite) o priveliste superba a acestei insule.

Portiunea de drum dintre Cape Smoky si Baddeck este cunoscuta ca Gaelic Coast. Trecand pe tarmurile Golfului St. Ann, drumul va conduce spre Gaelic College, unica institutie de invatamant de acest gen din America de Nord care serveste drept un memorabil monumentinchinat scotienilor. La inceputul lui august, clanurile sunt bine reprezentate la Gaelic Mod, festivalul anual de cultura celtica ce se desfasoara timp de o saptamana.in campus merita vizitat Great Hall of the Clans, unde se pot vedea memoriile lui Angus McAskill, un localnic din secolul al XIX-lea cu oinaltime de aproape 2,40 metri, care a lucrat odata cu piticul Tom Thumb.

Tara carbunelui si a otelului

Iesind de pe Cabot Trailin zona numita Industrial Cape Breton veti patrunde intr-o lume a cosurilor de fum si a fabricilor de otel. Carbunele, carein trecut a fost regein aceasta zona, mai este utilizat astaziin Nova Scotia de statiile generatoare de curent electric.

Cape Breton Miners’ Museum din Golful Glace a devenit unul din cele mai frumoase muzee din Nova Scotia. Vestigiile si fotografiile prezinta istoria mineritului din acest oras siii comemoreaza pe cei care si-au riscat viata lucrand la mare adancime; dar punctul de atractie al oricarei vizite aici este turul minei. Mineri veteraniii calauzesc pe vizitatoriin adancuri, in Ocean Deeps Mine (scobita pe fundul oceanului), si le spun povesti interesante despre durere, moarte, mandrie, munca grea, salariile mici si despre camaraderie.

Carbunele era extras in vecinatatea Golfului Glaceinca din secolul al XVIII-lea, cand soldatii din Louisbourg erau insarcinati cu aceasta munca.

Ultima fortareata franceza

Trecand de strajile de la Fortress Louisbourg ai impresia ca te-ai intorsin timp,in vara anului 1744. Aici a fost ultimul fort militar, comercial si guvernamental al francezilor din fosta regiune Acadia care, panain anul 1758, s-a transformat in ruine. Locul a ramas apoi neatins timp de peste doua secole, pana cand ainceput reconstructia a ceea ce avea sa fie considerat drept cel mai ambitios proiect de acest gen realizat vreodatain Canada. Fortul, reconstruit integralin stilul secolului al XVIII-lea, face ca Louisbourg-ul sa continue sa impresioneze vizitatorii si astazi.

Un centru pentru scuba diving este Louisbourg Harbor, iar apele de dincolo de coasta sudica a insulei Cape Breton constituie un teren fertil pentru „vanatoarea de epave” – mostenirea de secole a activitatii maritime.

Dincolo de tarmul sudic se afla Insula Madame la care se ajunge trecand un pod mic peste Lennox Passage. Un circuit complet, pitoresc serpuieste prin sate pescaresti acadiene. Le Noir Forge Museum din Arichat, o fierarie de piatra cu o forja functional in cea mai veche cladire de pe insula (1793), prezinta un interes aparte. La Little Anse exista un drum care duce spre capatul insulei, la Cap Rouge, de unde se poate admira Insula Green, al carei far este unul dintre ultimele faruri echipate ramasein provincie.

Tarmul estic

Tarmul estic al Novei Scotia,intre Cape Breton si Twin Cities (Orasele surori), se caracterizeaza printr-o frumusete nealterata, o mare varietate de posibilitati de pescuit, precum si printr-o abundenta piscicola si personalitate traditionala. Locuitorii sustin ca lucrurile nu s-au schimbat prea mult odata cu trecerea timpului.

Dintre toate localitatile de pe continent, cea mai apropiata de bancurile de peste din Atlantic este Canso. Portul sau a fost un martor al istoriei acestei regiuni, incepand cu primii pescari si comercianti europeni pana la flota britanicaintalnita aiciinainte de asaltul final asupra Louisbourg-ului.

De-a lungul malurilor raului St Mary se afla satul Sherbrooke, situat la 80 km vest de Canso.in secolul al XVII-lea, localitatea a fost un centru francez al comertului cu blanuri, dar primii colonisti s-au stabilit aici abiain 1800. Saizeci si unu de ani mai tarziu s-a intamplat ceva ce avea sa schimbe pentru totdeauna fata acestui oras: descoperirea aurului. Perioada de inflorire, considerata „Epoca de aur a Sherbrooke-ului”, a durat 20 de ani.

Apoi Sherbrooke a redevenit linistit, fiind vizitat doar in sezon de pescarii de somon pana in anii 1970, cand a fost stabilit un proiect de restaurare. Astazi, centrul orasului este aproapeinintregime restaurat dupa modelul anilor 1860–1880 si anumite strazi sunt inchise traficului pentru a crea Sherbrooke Village. Aici locuiesc oameni care,imbracati in costume