Documente la vama

EMIGRARE CANADAEmigrare Canada - vama Canada

DOCUMENTE NECESARE LA VAMĂ

Pregăteşte-ţi documentele cu mare grijă. Dacă doreşti să intri în Canada, sunt o serie de documente pe care trebuie să le ai la tine atunci când treci graniţa. Fără ele, nu poţi intra. Totodată, e posibil să ai nevoie şi de anumite documente din cele pe care le vom enumera mai jos, traduse în limba engleză sau în limba franceză.

DOCUMENTE ESENȚIALE – EMIGRARE CANADA

Pentru a intra în Canada trebuie să prezinţi la vamă următoarele:
— viza pentru emigrare Canada şi confirmarea rezidenţei permanente pentru tine şi pentru toţi ceilalţi membri ai familiei care călătoresc alături de tine;
— un paşaport valabil pentru tine şi pentru toţi ceilalţi membri ai familiei care călătoresc alături de tine;
— două copii detaliate ale listei cu elementele personale de uz casnic pe care le aduci cu tine – această listă trebuie să conţină denumirea obiectului, valoarea sa în bani, marca şi numărul de serie (dacă are)
— două copii detaliate ale listei cu obiectele care sosesc mai târziu, această listă trebuie să conţină denumirea obiectului, valoarea sa în bani, marca şi numărul de serie (dacă are)
Aceste documente nu le pune în bagaj, e mai bine să le ai la tine în orice moment.

Emigrare Canada – BANII PE CARE TREBUI SA II AI LA TINE

Dacă vei avea cu tine mai mult de 10.000 de dolari canadieni, anunţă un oficial canadian despre acest aspect. Dacă nu o faci poţi primi o amendă substanţială sau chiar poţi ajunge în închisoare. Aceste fonduri pot fi sub formă de numerar (cash) sau sub formă de titluri de valoare la purtător (cum ar fi obligaţiuni, acţiuni, sau alte instrumente la purtător – cecuri, ordine de plată, cecuri de călătorie etc.

FIŞA MEDICALĂ pentru Emigrare Canada

În Canada toţi copiii sunt vaccinaţi – imunizaţi – atunci când se nasc. Aceste vaccinuri ajută la prevenirea infecţiilor sau a unor boli grave. E necesar să aveţi la voi fişa medicală în care apare lista cu vaccinurile. În cazul în care tu sau copilul tău / copiii tăi nu au fost vaccinaţi, sună-ţi medicul de familie imediat. În Canada aceste fişe medicale sunt necesare atunci cand copilul se înscrie la grădiniţă sau la şcoală.

E POSIBIL SĂ MAI AI NEVOIE DE:
– Certificate de naştere sau certificate de botez;
– Certificat de căsătorie;
– documente privind adopţia, separarea sau divorţul;
– fişe matricole, diplome sau adeverinţe de studii pentru tine şi pentru fiecare membru al familiei care călătoreşte cu tine;
– adeverinţă de atestare a cunoaşterii unei profesii;
– scrisori de referinţă de la foştii angajatori;
– o listă a calificărilor educaţionale, profesionale şi experienţă de muncă;
– permis de conducere, inclusiv un permis de conducere internaţional precum şi o referinţă din partea companiei de asigurări auto;
– fotocopii ale tuturor documentelor esenţiale şi importante, în cazul în care originalele se pierd (asiguraţi-vă că păstraţi fotocopiile într-un loc separat de cele originale);
– documente pentru înmatricularea auto, în cazul in care vă veţi lua în Canada şi un automobil.

EMIGRARE CANADA – DECLARAŢIA VAMALĂ
Când veţi ajunge la vamă, vi se va cere să completaţi o declaraţie vamală. Aceasta trebuie completată înainte de a vă întâlni cu ofiţerii vamali. În cazul în care călătoriţi cu avionul, e recomandat să completaţi această declaraţie înainte de a vă da jos.

În acest document veţi declara următoarele:
— orice elemente pentru care trebuie să plăteşti taxă, inclusiv alcool, tutun şi cadouri pe care le aduci în Canada;
— orice plante, produse alimentare, animale, arme de foc sau alte arme
— orice sumă de bani care depăşeşte 10.000 dolari CDN
Nu utiliza acest formular pentru bunurile personale şi de uz casnic pe care le aduci cu tine sau urmează să ajungă în Canada. Vei arăta aceste liste separat, la un ofiţer vamal. E important să declari tot ceea ce aduci cu tine, în cazul în care nu o faci şi eşti descoperit, poţi fi amendat sau chiar poţi ajunge la închisoare.