Locuinte Canada

CUM SĂ ÎŢI GĂSEŞTI O LOCUINŢĂ? – LOCUINTE CANADALocuinte Canada

Atunci când eşti în căutarea unei locuinţe Canada, primul tău gând este de a închiria ceva sau de a cumpăra. O serie de apartamente şi case de închiriat sunt de obicei listate în secţiunea de mică publicitate a ziarului local.

Cele mai multe case în Canada sunt vândute prin intermediul agenţilor imobiliare, cu toate că unii proprietari îşi vând casele direct. Puteţi vedea semnul ”De vânzare” postat în faţa unei astfel de case sau mai multe puteţi afla în pagina de mică publicitate a ziarelor locale, sau pe paginile de internet specializate în acest sens.

Fie că te decizi să închiriezi o casă, fie că o vei închiria, e posibil că trebuie să îţi iei un credit de la banca. Dacă doreşti să cumperi casa, banca va verifica istoricul tău financiar ca să vadă dacă ai fost un bun platinic şi în trecut, pentru a-ţi aproba creditul. Dacă te decizi să închiriezi, proprietarul poate de asemenea să se intereseze cu privire la trecutul tău financiar pentru a fi sigur că poate să îţi închirieze casa fără probleme.

LOCUINTE CANADA – DACĂ TE DECIZI SĂ STAI ÎN CHIRIE

Poţi găsi foarte uşor o chirie căutând în pagina de mică publicitate a ziarelor, locale, pe site-urile de internet specializate în acest sens sau plimbându-te pe stradă poţi observa semnul ”De închiriat” pe anumite clădiri.

Trebuie să ai grijă cum alegi unde să stai. Niciodată să nu accepţi prima ofertă sau primul apartament pe care îl vezi. Mai bine să vezi mai multe variante de unde să poţi alege în cunoştinţă de cauză. Vei vedea că sunt diferenţe atât ca şi calitate, cât şi ca valoare.

Contractele de închiriere

Unele aprtamente pot fi închiriate pentru o lună, dar o casă o poţi închiria pentru minim un an. În acest caz trebuie întocmit un contract între chiriaş şi proprietar.

Asiguraţi-vă cât trebuie să plătiţi, ce este inclus prin acest contract, puneţi toate întrebările pe care simţiţi că e nevoie să le clarificaţi, e bine să fiţi sigur înainte de semnarea contractului.

E posibil să vi se ceară să plătiţi un avans-depozit de securitate pentru a putea închiria proprietatea aleasă. Aceasta e o sumă pe care proprietarul o ţine în cazul în care veţi face pagube pe proprietatea sa. Această sumă e de regulă egală cu o lună de chirie, şi dacă nu aţi provocat nici un fel de pagupe pe proprietatea respectivă, proprietarul are obligaţia de a vă returna aceşti bani.

În unele provincii însă, proprietarilor le este interzis să ceară o astfel de sumă. Fiecare provincie are legile şi reglementările sale în acest sens, e bine să le verificaţi înainte.

Poţi de asemenea să îţi faci o asigurare care să acopere eventualele pagube care se pot produce în casă / apartament. Există o serie de companii private care oferă astfel de servicii, companii pe care le găsiţi pe internet sau în cartea de telefon / pagini aurii locală.

LOCUINTE CANADA  – DACĂ TE DECIZI SĂ CUMPERI UN APARTAMENT / O CASĂ

În acest caz, cea mai bună modalitate de a-ţi găsi ceea ce doreşti este să apelezi la un agent imobiliar, pe care îl găseşi fie în cartea de telefon / pagini aurii locală, sau poţi ruga persoanele din comunitatea respectivă să îţi recomande pe cineva.

Totodată, dacă te plimbi pe străzile localitaţii în care doreşti să te stabileşti, poţi vedea în faţa unor case semnul De vânzare, şi poţi încerca.

Să nu uiţi nici de paginile de internet specializate în acest sens.

Sunt persoane care decid să îşi vândă locuinţa fără un agent imobiliar, şi astfel de locuinţe le poţi găsi în paginile de mică publicitate a ziarelor locale.

Casele pot fi scumpe
Atunci când cumperi o casă, fii foarte atent la costurile ascunse: comisionul agentului imobiliar, a avocatului care intermediază vânzarea, a notarului, şi multe alte costuri asociate acestui caz: taxa de proprietate anuală, asigurarea locuinţei, taxele de înregistrare, plus căldură, gaze, apă, canalizare.

Asigură-te că ştii toate aceste aspecte înainte de a semna contractul.

Dacă ai ajuns în punctul în care eşti sigur că doreşti să cumperi, trebuie să ştii că în Canada există mai multe variante de a obține un ajutor de la stat. Există programe prin care statul te ajută să plăteşti avansul cerut de bancă în cazul în care tu nu îl ai, sau diverse alternative pe care e bine să le verifici, pentru că îţi pot fi de ajutor.

Serviciile de bază

Căldură şi electricitate
Casele din Canada sunt încalzite fie cu gaz, fie cu ulei sau cu electricitate. De cele mai multe ori, există două companii principale care asigură aceste servicii, şi le poţi găsi în cartea de telefon / pagini aurii locală.

Detector de fum

Prin lege, casele din Canada trebuie să aibă montat cel puţin un detector de fum, iar cei care locuiesc trebuie să verifice bateria de la detector, pentru a se asigura că acesta funcţionează. E bine să mai verifici şi ferestrele, ă fie bine închise şi să nu poată fi deschise de hoţi, la fel şi uşile trebuie asigurate. E de recomandat să vă instalaţi un sistem de alarmă, ca măsură de precauţie.

Căldura

În Canada, nivelul temperaturii poate varia de la un moment la altul. De aceea, casele canadienilor sunt pregătite în acest sens, au izolaţie bună, căldură şi aer condişionat pentru a putea controla mai bine temperaturile din interior.

Trebuie să te asiguri că ai căldură!

Unele sisteme de încălzire pot fi pornite pur şi simplu atunci când se face rece, dar dacă sistemul de încălzire funczionează cu gaz sau motorină, trebuie să ai contract cu o companie care asigură aceste servicii. Există şi sisteme de încălzire bazate pe electricitate, şi în acest caz e nevoie de un contract cu un furnizor specializat.
Şi dacă închiriezi, şi dacă cumperi o locuinţă, interesează-te înainte despre costurile pentru căldură, ca să nu ai surprize. Contactează compania care a asigurat înainte căldura să îţi confirme costurile reale.

Controlul temperaturii

Casele canadienilor au de regulă termostat, cu ajutorul căruia îşi controlează şi reglează temperatura. Suma pe care o vei plăti proprietarului casei pentru căldură (sau o vei plăti tu furnizorului în cazul în care casa e a ta) va depinde de cât de cald vei dori tu să îţi faci în casă.

Îţi vei putea reduce costurile pentru căldură în mai multe cazuri:
— vei reduce căldura prin termostat când nu eşti acasă sau când dormi
— vei ţine ferestrele închise atunci când e frig
— vei închide căldura în sezonul cald, din mai şi până în septembrie
— vei izola în jurul ferestrelor şi uşilor pentru a împiedica intrarea aerului rece

Temperaturile scăzute pot crea şi alte probleme: ţevile de apă sau căldură pot să îngheţe şi să crape. Pentru a preveni acest aspect, e bine ca termostatul să nu coboare sub 5 grade, chiar dacă nu sunteţi acasă.
Vara, în unele provincii, şi căldura poate cauza neplăceri. În unele locuri temperaturile depăşesc lejer 30 de grade, astfel că că puteţi folosi de aerul condiţionat sau de ventilatoarele electrice.

ALTE SERVICII – COMUNICAŢII

Poţi să îţi instalezi telefonie fixă, internet, apelând la furnizorii din zonă, pe care îi găseşti în cartea de telefon / pagini aurii locale. Poţi şi să te abonezi la telefonia mobilă, probabil că aceasta ar fi cea mai bună variantă.
În ceea ce priveşte tarifele locale ale telefoniei fixe, sunt unele care intră în cadrul abonamentului, însă Canada fiind o ţară mare, e posibil să existe taxe suplimentare dacă doriţi să vorbiţi între două localităţi îndepărtate. În acest caz puteţi folosi cartelele telefonice, costurile vor fi astfel reduse.

Mobilă şi obiecte de uz casnic

Probabil veţi avea nevoie şi de mobilă sau alte obiecte de uz casnic. Puteţi să va luaţi produse noi de la magazinele de specialitate sau folosite, le gasiţi în ziarele locale în rubrica de mică publicitate, sau pe internet, pe site-urile specializate.

Pentru oferte de chirie locuinte Canada consultati Canadian Residential Rentals