Montreal, Canada
Montreal este cel mai mare oraş al provinciei Quebec şi al doilea oraş ca mărime, dar şi ca număr de locuitori al Canadei. Este situat pe Insula Montreal, la confluenţa Fluviului Sf. Laurenţiu cu Râul Ottawa. Iniţial, a purtat denumirea de Ville-Marie, Oraşul Mariei. Numele actual provine de la Mont-Royal, un deal cu trei vârfuri localizat în inima oraşului. Limba oficială este franceza, vorbită de 55,1% din populaţie. Aceasta este urmată de limba engleză, vorbită de 25% dintre locuitori. Din punct de vedere al climei, oraşul are patru anotimpuri şi un climat temperat umed. Verile sunt calde şi umede, iar iernile sunt reci, uneori geroase.
Metropola a primit titlul de capitală culturală a Canadei din partea revistei Monocle şi a fost numită centru UNESCO al designului. Este un important centru al comerţului, afacerilor, industriei farmaceutice, tehnologiei, designului, culturii, turismului şi industriei cinematografice.
Între anii 1844 şi 1849, Montrealul a fost capitala Canadei. În anii 1960, oraşul aflat în continuă dezvoltare, găzduia deja cei mai înalţi zgârie-nori din Canada, precum şi sistemul de metrouri. Secolul XXI a adus cu sine o revigorare economică şi culturală. S-au reconstruit zgârie-norii rezidenţiali, au fost clădite două spitale de ultimă generaţie – cele mai mari din Canada, a fost creat Quartier des Spectacles, iar aeroportul internaţional şi liniile de metrou au fost extinse.
Multe dintre clădirile istorice din zona istorică a oraşului şi-au păstrat forma iniţială: Bazilica Notre-Dame de Montreal, Piaţa Bonsecours, sediile centrale ale marilor bănci canadiene, clădirea principală a Universităţii din Montreal, controversatul stadion olimpic şi structurile arhitecturale din jur. Pavilioanele ridicate pentru expoziţia din 1967 includ o gamă largă de structuri arhitecturale.
Oraşul subteran Montreal (RÉSO sau La Ville Souterraine) este o reţea de complexe conectate între ele, atât la suprafaţă, cât şi în subteran, aflată în centrul metropolei. Zona istorică, Old Montreal sau Vieux-Montréal, găzduieşte atracţii turistice precum: vechiul port Montreal, clădirea primăriei, Place d’Armes, PlaceJacques-Cartier, Palatul Consiliului, Centrul de Ştiinţă Montreal. Străzile pavate ale centrului istoric sunt bine îngrijite şi restaurate, ele fiind frecventate de caleşti trase de cai care oferă turiştilor plimbări de neuitat. Zona de lângă coastă adiacentă oraşului istoric e cunoscută sub numele de Portul Vechi (Old Port). Cu timpul, portul propriu-zis s-a mutat spre est şi a devenit cel mai mare port al Canadei, iar vechea locaţie este un excelent spaţiu recreaţional şi istoric.
Parcul Mount-Royal, Parc du Mont-Royal, este unul dintre cele mai întinse spaţii verzi din metropolă. Parcul găzduieşte activităţi sportive, culturale şi turistice, având o scurtă pârtie de schi, un lac artificial (Lacul Beaver), un centru interpretativ (Smith House) şi o grădină cu sculpturi.
Montrealul este centrul Canadei în ceea ce priveşte producţiile de televiziune, radio, teatru, film şi editare de cărţi, toate în limba franceză. Are o veche tradiţie în producerea muzicii jaz şi rock, dar şi în producţii teatrale, arte vizuale şi dans. Viaţa culturală este animată în special în timpul verii de numeroase festivaluri şi evenimente culturale. Festivalul de comedie Just for Laughs este cel mai mare din oraş, fiind de asemenea, cel mai mare festival din lume de acest gen.
Denumit la ville aux cent clochers, oraşul celor o sută de turle, Montrealul este renumit pentru bisericile sale. Are patru mari bazilici romano-catolice: Catedrala Maria, Regina Lumii, Bazilica Notre-Dame, Bazilica Sf. Petru şi Oratoriul Sf. Joseph. Oratoriul este cea mai mare biserică din Canada, iar cupola sa e cea mai mare din lume după cea a Bazilicii Sf. Petru din Roma.
În ceea ce priveşte sportul, cel mai popular în Montreal este hocheiul pe gheaţă, urmat de baseball, fotbal şi Formula 1. Oraşul a găzduit în 1976 Jocurile Olimpice de Vară.