Emigrare Quebec – Viata in provincia Quebec
Avand o suprafata de 1.504.687 km2, Québec este cea mai intinsa provincie estica, fiind inconjurata de Ontario si New Brunswick, Golful Hudson si Golful St. Lawrence. Montréal, orasul Québec si alte mari centre urbane sunt situate pe malul raului St. Lawrence si pe tarmul estic. Cele 6,8 milioane de locuitori din Québec constientizeaza faptul ca sunt inconjurati de 300 de milioane de anglofoni de a caror cultura sunt influentati. Nu va mirati daca intalniti uneori o atitudine protectoare si mandra fata de cultura si limba, doua mari preocupari locale.
Districtul estic
Timp de sute de ani, Districtul estic a fost si este inca, un loc de refugiu si pace, ideal pentru emigrantii in Canada. Predominant engleza in trecut, acum regiunea este in proportie de 90 la suta franceza (desi majoritatea locuitorilor vorbesc ambele limbi) si este cunoscuta sub denumirea de Cantons-de-l’Est. In timpul Razboiului de Independenta American, multi regalisti ai Coroanei britanice s-au stabilit in aceste parti si i-au imprimat regiunii o aura engleza si americana pe parcursul istoriei. Ea a profitat de pe urma Razboiului Civil American, cand sudistii care nu mai puteau rezista in orasele nordice isi petreceau vacantele intr-unul dintre vechile hoteluri rafinate ale regiunii. In prezent nu mai exista nici o divergenta intre locuitorii districtului si cei din Noua Anglie, fiind vecini prietenosi. Granita internationala trece chiar prin centrul orasului Beebe Plain, iar intr-un alt oras prin tejgheaua unui magazin universal – o problema rezolvata de proprietari prin asezarea cate unei case de fiecare parte a tejghelei.
Autostrada 10 care porneste din Montréal va duce in district cam intr-o ora. Granby, in nordul autostrazii, la 84 km est de Montréal, este celebru pentru gradina sa zoologica si pentru colectia de fantani.
Parcurgand inca 45 de kilometri ajungeti in Mont Orford (o statiune de schi in care telescaunul functioneaza intregul an) si Magog, unde puteti admira cele mai frumoase zone rurale. Dealurile si vaile de aici sunt o prelungire a vechilor Munti Apalasi si prin reteaua sa de lacuri si parauri, prin satele, vitele, oile si campurile sale cu capsuni, aceasta parte a Québec-ului are un sarm bucolic neobisnuit pentru terenul accidentat al provinciei. Intr-adevar, North Hatley (pe Route 108, la capatul nordic al Lacului Massawippi) se afla intr-o vale incalzita de razele soarelui care se reflecta in apele lacului, generand un „microclimat” ce prelungeste verile si incalzeste iernile indeajuns pentru ca pasarile si flora sa supravietuiasca si la o asemenea departare de sud. La fel de neobisnuit pentru Québec este teatrul de vara in limba engleza jucat la Piggery.
Lungul si ingustul Lac Memphrémagog este cel mai mare din zona; in orasul Magog, pe malul nordic, se organizeaza excursii cu barca si se poate practica o mare varietate de sporturi acvatice. Pe malul vestic, frumoasa manastire de pe deal St-Benoit-du-Lac produce branza si ciocolata. Asadar, loc de vis pentru emigrantii in Canada.
Muntii Laurentinii
Daca emigrati in Canada si alegeti aceasta zona, trebuie sa stiti ca, primavara, care in Québec dureaza aproximativ o zi si jumatate, este singurul anotimp in care localnicii din Montréal evita Muntii Laurentinii asemanator unui teren de joaca din spatele metropolei.
Iarna este anotimpul schiului; aproape toti locuitorii din Montréal practica acest sport fie prin tara, fie pe deal. Vara, familiile isi incarca masinile cu bagaje si se indreapta spre cabane pentru inot, navigat, windsurf si schi nautic. Toamna, frunzele devin rosii si portocaliu inchis si atrag excursionistii pe dealuri si vai.
Nu toate orasele de aici sunt la fel de pitoresti. Frumusetea pare a fi proportionala cu marimea orasului desi St-Sauveur-des-Monts si Ste-Ad`ele, la 60 km nord-vest de Montréal, merita sa fie vizitate pentru restaurantele si caracteristicile lor.
Cea mai buna afacere este sa urmezi Autoroute 15, sau mai usoara si mai pitoreasca Route 117 spre Parc du Mont-Tremblant . La aproximativ 140 km de Montréal, Mont Tremblant ofera toate atractiile si frumusetile celorlalte regiuni.
Muntii Laurentinii se numara printre cele mai vechi lanturi muntoase din lume, iar in cele mai multe parti, eroziunea a nivelat varfurile in dealuri rotunjite de 300 de metri inaltime. Mont Tremblant este cel mai inalt munte din regiune, avand 975 de metri; telescaunele functioneaza intregul an. In jurul parcului sunt mai mult de 380 de lacuri cu facilitati pentru sporturi nautice.
Val d’Or inseamna Valea Aurului si se afla la capatul estic al Cadillac Break, o falie bogata in zacaminte aurifere care se extinde spre vest de Lacul Kirkland din Ontario. Desi minele au sustinut populatia din vremea in care Stanley Siscoe a dat de metalul stralucitor in 1914, pentru a obtine o uncie de aur e nevoie sa treci de aproximativ cinci tone de carbune. Totusi, pretul ridicat al aurului le-a oferit minerilor locuri de munca, iar recent, orasul a gasit o alta sursa de prosperitate: pozitia strategica pe drumul de nord dinspre Montréal spre vastul proiect hidroelectric din Golful James.
Val d’Or s-a nascut odata cu deschiderea minei Lamaque, in timpul Crizei, cand compania miniera a construit un oras numit Bourlamaque, exclusiv pentru angajati. Astfel, sutele de oameni care veneau in cautare de munca trebuiau sa-si intinda corturile pe margine, aceasta comunitate evoluand in orasul Val d’Or. In prezent, Bourlamaque este un cartier istoric bine pastrat in care se afla 75 de case din lemn de brad si un mic muzeu. Val d’Or are o populatie de 35000 de locuitori, dar aspectul sau este destul de diferit de tipicile orase miniere. Aici domina un spirit vesel, comercial. In fiecare an, luna octombrie gazduieste Festivalul cerbului in cadrul caruia o frumusete norocoasa din Valdoria este incoronata ca Regina Cerbului. Festivalul presupune o saptamana de evenimente, de exemplu parade si intreceri de canoe, si se sfarseste cu un concurs de numire a cerbului.
Orasul hartiei
Zece procente din hartia tipografica a lumii, 2.500 de tone zilnic, proveneau odinioara din Trois-Rivi`eres, aflat la 142 km nord-est de Montréal. In ciuda faptului ca mai este un important centru comercial, in prezent lupta pentru a-si depasi imaginea de oras industrial. Din 1610 a inceput sa prospere, dar desele incendii din Québec au mai lasat putine relicve din primele doua secole ale orasului. Pe Rue des Ursulines, Manoir de Tonnancour, gazduind temporar expozitii artistice Maison-de-la-Fresni`ere (acum o crama) si Musée Ursulines supravietuiesc, cel putin partial, de la inceputul secolului al XVIII-lea .
De interes pentru emigrantii in Canada, atractiile orasului sunt: raliurile Grand Prix in august, Festivalul international de poezie din octombrie, Podul Laviolette peste St. Lawrence.
La 13 km est de oras, la capatul Boulevard des Forges, Parcurile Canadei au deschis Les Forges du Saint Maurice, o reconstituire a vechii otelarii.
Cea mai mare atractie o exercita moastele, la 10 km nord de Trois-Rivi`eres, din Notre-Dame-du-Cap, construita in oraselul Cap-de-la-Madeleine. Mica biserica a fost ridicata in 1714 si a fost locul de pelerinaj al unui numar modest de pelerini pana in 1883, cand fratele Frederic Jansoone si alti doi au vazut cum statuia Fecioarei isi deschide ochii. Trois-Rivi`eres se afla la confluenta raurilor St-Maurice si St. Lawrence, si se pune intrebarea: unde este cel de-al treilea rau? De fapt, el nu exista. Daca plutesti cu barca in amonte pe St. Lawrence, la fel ca Jacques Cartier si Samuel de Champlain, cele doua insule din delta raului St. Maurice creeaza impresia ca exista trois rivi`eres. Numele supravietuieste de atunci.
Orasul Québec
„Iata prin ce impresioneaza acest Gibraltar al Americii de Nord: inaltimi ametitoare, o citadela parca suspendata in aer, strazi pitoresti si porti amenintatoare; imagini splendide care intampina privirea la fiecare cotitura: este, in acelasi timp, unic si nepieritor.”
In mod remarcabil, descrierile lui Charles Dickens caracterizeaza perfect Ville de Québec , chiar si la o distanta de un secol de la vizita sa. Orasul isi pastreaza ambianta secolului al XVIII-lea prin strazi inguste, serpuitoare, trasuri cu cai si mancaruri rafinate frantuzesti in spatele fatadelor incantatoare. Singurul lucru radical schimbat in vechiul oras a fost construirea, la jumatatea secolului, a unui hotel cu aspect de castel, avand fatada indreptata spre raul St. Lawrence: Chateau Frontenac .
Motto-ul criptic al provinciei, Je me souviens (imi amintesc), insista asupra apararii traditiei, limbii si culturii din Québec. In capitala provinciei totul pare a aminti ca, odinioara, ea era populata cu soldati inarmati, aflati in turnuri si bastioane. Astazi, politicienii si civilii le-au luat locul folosind instrumentele mai blande ale democratiei, dar fiind la fel de hotarati in a-si atinge obiectivele.
Orasul Québec inca mai vegheaza deasupra raului St. Lawrence, fiind singurul oras cu fortificatii de pe continentul situat la nord de Mexic. Privelistile sunt la fel de frumoase ca odinioara: Terrasse Dufferin , in fata Castelului Frontenac, albastri Laurentini si Mont St-Anne, zona rurala si barcile de pe raul licaritor St. Lawrence, la 60 m mai jos.
Diagonal opus pietei Place d’Armes , fostul loc de antrenament si parada, Rue du Trésor intersecteaza Rue Buade. Aceasta straduta, numita dupa cladirea in care colonistii isi plateau taxele datorate Trezoreriei Regale, este impodobita de artisti cu vopsele destul de decente, gravuri si decoratii. Rue Buade serpuieste in josul dealului spre Parc Montmorency (de obicei linistit, spre deosebire de restul orasului vechi care devine din ce in ce mai ocupat), vizavi de impunatorul Ancien Bureau de Poste, un monument cam pompos ridicat de episcopul François-Xavier de Laval-Montmorency, primul episcop al Québec-ului si fondatorul universitatii de aici.
C^ote de la Montagne coboara abrupta spre stanga si serpuieste spre Turnul Inferior, urmand ravena peste care treceau primii colonisti dinspre Turnul Inferior spre cel Superior. In spatele portii Porte Prescott, o reproducere recenta a celei originale din 1797, se afla L’Escalier Casse-Cou, „Scara Gatului Rupt”, care conduce spre Petit-Champlain, o strada cu multe ateliere mestesugaresti.
De la picioarele scarilor L’Escalier Casse-Cou, Place Royale se afla dupa colt. Astfel, ajungem printr-un rostogol de la Chateau Frontenac in leaganul civilizatiei franceze din America de Nord.
Palace Royale, gazda primilor colonisti, a fost centrul comercial al orasului Québec pana in jurul anului 1832. Numele sau provine de la bustul lui Ludovic al XIV-lea, marele Rege Soare al Versailles-ului, inaltat aici in 1686. Astazi, piata este scena unor spectacole de teatru si a unor concerte menite a reconstitui atmosfera culturala a secolelor al XVII-lea si al XVIII-lea. Eglise Notre-Dame-des-Victoires , dominand piata, a fost construita in 1688 si renovata dupa ce Wolfe a distrus Turnul Inferior in 1759. Biserica a fost denumita astfel in onoarea a doua victorii timpurii impotriva anglo-americanilor. Sir William Phips (ridicat la rangul de cavaler pentru descoperirea a 32 de tone de lingouri de argint esuate), un bostonian, a navigat spre Québec cu 34 de vapoare si 2000 de oameni in octombrie 1690 si i-a cerut cetatii sa se predea.
Guvernatorul Frontenac l-a amenintat ca va riposta cu tunurile, iar dupa 6 zile de lupte, armele sale au nimicit flota. Pe uscat, tintasii, luptand ca indienii impotriva trupelor lui Phips, au ucis 150 de soldati, tabara lor avand o singura pierdere. Phips s-a retras in cea de-a sasea zi, nestiind ca munitia francezilor se terminase. Un alt incident fericit – pentru francezi victoria Doamnei Noastre – l-a constituit furtuna din Golful St. Lawrence care a distrus flota enorma condusa de Sir Hovendon Walker in 1711, salvand Québec-ul de la o infrangere aproape sigura. Fragmente din aceste doua evenimente sunt infatisate deasupra ciudatului altar cu turle.
Traversand strada care se indreapta spre rau, Rue Dalhousie, lasati in urma secolul al XVIII-lea si intrati in lumea moderna a portului. In partea dreapta se afla intrarea serviciilor de feribot sustinute de guvern care duc spre Lévis, pe celalalt mal, iar in fata se afla M. V. Louis-Jolliet, un doc cu iahturi colorate si populare.
La nord de rau se afla complexul comercial al comunitatii, Le Vieux Port , denumire care contrasteaza cu design-ul sau foarte modern: aleile cu conducte rosii si argintii si peretii din plexiglass fac legatura intre pavilioanele spatioase si functionale. Complexul inconjoara Agora, un amfiteatru cu 6000 de locuri plin cu rondouri de flori, arteziene si fantani, folosit pentru evenimente culturale si concerte organizate in serile de vara. Premiatul Musée de la Civilisation, de pe Rue Dalhousie, in centrul Le Vieux Port, prezinta expozitii tematice pe subiecte precum limba, gandul, corpul si societatea.
Cel mai usor mod de a va intoarce la Turnul Superior este sa luati micul funicular de la capatul strazii Rue Sous-le-Fort, a carui taxa simbolica merita evitarea efortului unei plimbari. Acesta strabate stanca dinspre casa lui Louis Jolliet (exploratorul raului Mississippi) pana la Terrasse Dufferin.
La intersectia strazilor Buade si Côte de la Fabrique se afla catedrala baroca Basilique Notre-Dame-de-Québec. Biserica principala a orasului se afla aici din 1633, cand Samuel de Champlain a construit Notre-Dame-de-la-Recouvrance in cinstea recuperarii Noii Frante din mainile englezilor. Alaturi sunt Séminaire Québec si Universitatea Laval. Iezuitii au fondat in acest loc un colegiu in 1635, cu un an inaintea deschiderii Universitatii Harvard, dar inaugurarea oficiala a Seminarului a avut loc doar in 1663 de catre Episcopul Laval.
De interes pentru emigrantii in Canada, Universitatea mai exista, iar campusul sau modern constituie suburbia Ste-Foy, aceste cladiri servind telului initial ca seminar si liceu. Muzeul seminarului este, probabil, cel mai frumos din oras, beneficiind de splendide facilitati moderne pentru etalarea artei baroce si renascentiste si a unei parti a artei canadiene a secolului al XIX-lea. Aici poate fi vazuta si o mumie dezvelita din vremea lui Tutankamon alaturi de o colectie orientala si niste inventii intrigante din vechime. Vizavi de catedrala se afla formidabilul monument al Cardinalului Taschereau, care pare gata sa-si duca la indeplinire amenintarea de a excomunica oricare muncitor care s-ar alatura uniunii. In spate se gaseste maretul H^otel-de-Ville.
Dupa colt se afla Cladirea printului, cu 17 etaje, fiind cel mai vechi si unicul zgarie-nori al orasului. In fata se gaseste Cathédrale Ste-Trinité , prima catedrala anglicana construita in afara Insulelor britanice cu un stil pur englez (dupa modelul St. Martin-in-the-Fields din Trafalgar Square), bancile sale din stejar fiind importate din Padurea regala Windsor. Are si un tron numit, ironic, banca regelui.
Rue St-Louis, cu restaurante mici si pensions (pensiuni), coboara dinspre Rue Desjardins catre Porte St-Louis, reconstruita in noul stil gotic (au fost adaugate turnuri si creneluri pentru tunuri) pentru a inlocui originalul inaltat in secolul al XVII-lea. In fata Portii se intinde aleea care duce catre La Citadelle, bastionul in forma de stea din varful Capului Diamant, la 100 de metri peste St. Lawrence
Citadela, cu schimbul ceremonios al garzilor, si Clopotul Retragerii reamintesc povestile din copilarie despre glorii militare si aventuri. Desi este plina de culoare, ea continua sa joace rolul militar de sediu francez al Regimentului Regal al 22-lea, cunoscut ca „Vandoos” (un pret mare platit de cei 22 – les vingt-deuxi`eme). Construita de englezi la inceputul anilor 1800 dupa planuri aprobate de Ducele de Wellington, cu pereti dubli din granit si avand o pozitie minunata deasupra stancii abrupte, ea a fost considerata a fi una dintre cele mai redutabile fortarete ale Imperiului.
Sub protectia zidurilor, orasul devine spatios, deschizandu-se inspre Grand Allée si gazonul H^otel du Parlament, sediul Consiliului National, guvernul provinciei. Nefiind considerat vechi dupa standardele orasului (constructia a inceput in 1881), design-ul elaborat in stilul Renasterii franceze de Eug`ene-E. Taché pare a intruchipa radacinile adanci ale provinciei ce se trag din curtea lui Ludovic al XIII-lea. Simbolurile sale sunt, insa, in stilul caracteristic din Québec, toate imaginile importante ale istoriei regasindu-se aici si fiecare incercand sa demoleze figura eleganta a celeilalte in alcovul fatadei: Frontenac, Wolfe, Montcalm, Lévis, Talon… Dedesubt, operele din bronz ale lui Louis-Philippe Hébert includ grupuri indiene, „nobilii salbatici” din imaginatia albilor.
In exterior, terasele caselor georgiene care delimiteaza Grand Allée in partea vestica a Consiliului National sunt umplute cu mese la care turistii si angajatii savureaza mancarea, vinurile si serenadele viorilor celor mai animate restaurante. Parc des Champs-de-Bataille , sau Campiile lui Abraham, este paralel cu Grande-Allée, oferind niste privelisti spectaculoase ale Golfului St. Lawrence de la poalele Muntilor Apalasi. Pajistile cu copaci inalti sunt mai prielnice picnicurilor cu vin si branza decat unor morti violente, dar oricat de dizarmonios ar parea, ele comemoreaza o batalie de doar 15 minute in care Louis-Joseph, Marchizul de Montcalm, a pierdut jumatate din America de Nord in favoarea englezilor. Nu a fost usor, dar stilul indian de lupta al canadienilor l-a ajutat apoi sa obtina un succes impotriva englezilor, devenind conducatorul trupelor terestre. Mereu gata sa se retraga dupa victorie si obtinand rareori vreun avantaj, Montcalm a redus constant teritoriul pe care trebuia sa-l apere.
Generalul Wolfe, care a navigat in aval cu trupe ce numarau doar jumatate din cele aflate in fortaretele lui Montcalm, nu a sperat niciodata sa invinga, dar a distrus 80 la suta din oras cu lovituri de tun.
Montcalm nu ar fi indraznit sa lupte intr-o batalie divizata, astfel incat, intr-o ultima incercare disperata, Wolfe a luat cu sine 4.400 de barbati pe care i-a dus pe stanca sub acoperirea noptii. Montcalm, care il astepta la Beauport, la nord de oras, s-a grabit sa-l intalneasca in Campii. Montcalm a dus o lupta in stil european, cu care armata sa nu era obisnuita. Wolfe a fost ucis, Montcalm a fost ranit mortal, iar francezii au predat orasul, desi englezii detineau doar Campiile.
Doua turnuri Martello mici si robuste au fost construite in parc, devenind avanposturi ale sistemului englez de aparare intre 1804-1823. Zidurile dinspre inamic au o grosime de 4 metri, iar cele dinspre oras 2 metri.
La celalalt capat al Parcului, in spatele parasitei inchisori Petit Bastille, se afla Musée de Québec, impresionanta casa neoclasica a unei mari parti a artei provinciale. Pictori precum Alfred Pellan, Marc-Aur`ele Fortin si Jean-Paul Riopelle nu sunt foarte cunoscuti pe plan mondial, dar opera lor abordeaza o gama larga de subiecte, de la peisajele expresioniste pana la abstractul frenetic.
Daca planuiti sa mergeti 10 kilometri spre est, impachetati-va si costumul de baie. O puteti lua pe Route 138 pentru a ajunge in Parc de la Ch^ute-Montmorency. Aceasta cascada de 83 metri este mult mai inalta decat Cascada Niagara, desi nu este la fel de spectaculoasa, fiind mai ingusta. Aici, in loc sa priviti cascada de sus in jos, va puteti apropia de baza pentru a va bucura de ploaia de picaturi. Provincia a construit o mare platforma din granit la baza pentru ca turistii sa poata ajunge in interiorul norului racoros al picaturilor. Iarna, acesti stropi formeaza un bloc solid cu baza mai lata, asemenea unei „vate pe bat” de gheata si zapada, devenind un tobogan cu o partie superba.
Insula fertila
La numai o mila spre sud de cascada, podul peste Ile d’Orléans nu mai permite accesul autovehiculelor. In 1970, guvernul provincial a declarat insula zona istorica pentru a preveni apropierea orasului si distrugerea zonei de catre afacerile turistice. Solul foarte fertil a favorizat de timpuriu prosperitatea insulei. In anii 1600, populatia ei era egala cu cea din Montréal sau Québec, iar agricultura era (si continua sa fie si astazi) o preocupare a multor familii, grupurile de muncitori venind aici inca din primele zile ale Québec-ului.
Putini turisti se pot abtine sa nu zaboveasca pe marginea drumului pentru a savura imensele capsuni ce plutesc in lacuri de frisca densa si proaspata, tapetate cu zahar pudra. Ste-Anne-de-Beaupré, un oras invecinat de pe malul nordic al raului, gazduieste o catedrala vizitata de milioane de catolici. Fantana St. Anne, din fata bisericii, este considerata a avea puteri miraculoase.
Saguenay si Lac St-Jean
Daca planuiti sa emigrati in Canada si doriti mai multe informatii, trebuie sa stiti ca probabil ca nici unul dintre nenumaratele lacuri si rauri din Québec nu se poate compara cu splendoarea raului Saguenay , ale carui maluri se ridica la sute de metri peste raul lat, albastru. Pescarii vikingi si basci s-au perindat pe aici cu mult inainte ca Jacques Cartier sa-l denumeasca „Imparatia Saguenay” pe vremea cand cauta Orientul in 1535. Frumusetea lui spectaculoasa supravietuieste si acum, iar balenele se aduna in estuarul adanc in fiecare an, in iulie, ramanand pana in luna decembrie, cand pornesc spre destinatii necunoscute. De pe iahturile care pornesc din portul Baie-Ste-Catherine si navigheaza 71 de kilometri spre nord de Québec, paralel cu Route 138, pot fi vizionate balenele.
Un feribot transporta pasageri si masini pe rau spre Tadoussac , unde pot fi vazute cea mai veche biserica de lemn din America de Nord, Petite Chapelle de Tadoussac, ce dateaza din 1647, si primul fort al Noii Frante, construit in 1600, renovat ulterior. Daca Hotelul Tadoussac vi se pare familiar, aceasta este, probabil, deoarece aici a fost realizat filmul Hotel New Hampshire.
Spre interior, terenul se niveleaza formand campia fertila din regiunea Lac St.-Jean. Companiile de comercializare a blanurilor au detinut monopolul in regiune pana la mijlocul secolului al XIX-lea. Zona a fost putin colonizata pana cand construirea cailor ferate a facilitat dezvoltarea industriei celulozei si hartiei, dupa 1883, apoi urmand construirea marilor uzine hidroelectrice si de prelucrare a aluminiului care i-au adus prosperitate regiunii.
Pentru turisti, industria este aproape nesemnificativa, cu exceptia centrelor comerciale din Chicoutimi, Jonqui`ere si Alma. Solul bogat produce 4,5 milioane de kilograme de afine pe an care, alaturi de branza premiata, constituie resurse minunate ale unei prajituri dupa care iti lasa gura apa. Alte specialitati regionale sunt tourti`eres (placinte cu carne condimentata) si supa de fasole uscata, numita soupe `a la gourgane. Pestii locali completeaza meniul.
In spatele centrelor comerciale, in jurul Lac St-Jean sunt cateva orasele frumoase, ca Péribonka, locul actiunii romanului lui Louis Hémon, Maria Chapdelaine, si Mistassini, capitala afinelor. Val-Jalbert, un oras-fantoma timp de 35 de ani, s-a redeschis, pastrandu-si caracteristicile si cladirile originale. Moara veche sta deasupra Cascadei Ouiatchouan, de 72 de metri.
Peninsula Gaspésie
Route 132 incepe si se sfarseste la Ste-Flavie si strabate Peninsula Gaspésie pe o distanta de 560 km intr-un cerc ce uneste somnoroasele orase ale pescarilor de pe coasta estica. Micmasii au denumit-o Gespeg, „Capatul pamantului”. Strazile si trenurile aduse la sfarsitul secolului al XIX-lea nu i-au perturbat linistea rurala, iar cultura acadiana a ramas neschimbata.
Dupa Ste-Flavie, drumul o ia spre sud-est, catre Valea Matapédia, de-a lungul „raului celor 222 de cataracte” care formeaza o cascada la capatul Muntilor Chic-Choc. Dupa satul Matapédia, la 150 km spre sud, drumul se indreapta spre nord-est si strabate Baie des Chaleurs. Cunoscut odinioara ca „Riviera canadiana”, golful este prea salbatic pentru a-si mai merita numele. Batlanii si randunicile de mare se aduna pe nisipul plajelor adesea pustii. Drumul strabate golfulete si sate, unele dintre ele cu nume englezesti, ca New Carlisle, New Richmond si Douglastown, primite de la regalistii ramasi in aceste locuri dupa refugiul din calea Razboiului de Independenta American. In cele din urma, drumul o ia spre nord pentru a intalni stancile rosii, pietroase, spalate de mare, ale Muntilor Chic-Choc. Dupa o curba, apare brusc Stanca Percé, un bloc de 400 de milioane de tone de calcar ce rasare din mare. Datorita formei abrupte, acolo au existat patru arcuri formate de maree, stanca primind numele de „muntele gaurit”. In apropiere, sanctuarul pasarilor de pe Ile Bonaventure gazduieste 50000 de gaste de mare.
Coasta nordica a Gaspé este mai neregulata: drumul strabate varfurile celor mai inalti munti din estul Canadei. Mont Jacques-Cartier are o inaltime de 1.268 metri, dominand Parc de la Gaspésie. Malurile sudice ale raului St. Lawrence ofera poate cel mai spectaculos scenariu din Gaspé: drumul imbratiseaza stancile ascutite spalate de mare. In fiecare an, in luna iulie, la Mont-St-Pierre, langa Ste-Anne-des-Monts, are loc un festival in cadrul caruia concurentii executa sarituri ca cele ale lui Icar peste rau.
Coasta pare invaluita intr-o aura de pericol ramasa din zilele in care vapoarele erau nimicite lovindu-se de stanci. Anumite familii care traiesc pe tarm sunt descendenti ai imigrantilor irlandezi ale caror vase au fost distruse de coasta. Unii isi amintesc de o anumita zi din anul 1914, cand Regina Irlandei s-a izbit de un alt vapor si s-a scufundat in 15 minute, producand 1.014 victime omenesti. In Les Jardins de Métis, langa Métis-sur-Mer, unde Lordul George Stephen a construit Reford House in secolul trecut, minunata gradina englezeasca etaleaza 2.500 de varietati florale.
O excursie in circuit din Orasul Québec atinge 1.600 km – nu e tocmai o plimbare de duminica dupa-masa cu masina, dar se poate face, in cel mai rau caz, in doua duminici si saptamana dintre ele.
Insula Anticosti
Ile d’Anticosti, intinsa pe 8000 km2, poate parea putin solitara. Populata de 300 de oameni si de 100000 de caprioare dragute de Virginia, cu codite albe, insula a devenit parc dupa ce a fost achizitionata de guvernul provincial de la o firma de celuloza si hartie in 1974.
La inceputul anilor 1980, insula a fost divizata intre comercianti (SEPAQ Anticosti, Safari Anticosti, Pourvoirie Cerf-Sau si Pourvoirie du Lac Genevi`eve), exceptie facand satul Port-Menier. E bine sa faceti rezervari la acesti comercianti pentru vanatoare si pescuit (mai ales pentru pastravi, somoni si pastravi marini), iar pentru a pescui si a vana oriunde in Québec sunt necesare permise speciale. Accesul la acest sat este foarte convenabil: exista zilnic zboruri in Havre-Saint-Pierre si un feribot, numit Relais Nordik, ia pasageri din Rimouski sau Sept-Iles si ii transporta in Port-Menier.
Inconjurata de stanci ascutite si recife amenintatoare, Anticosti era faimoasa ca fiind „cimitirul golfului” inainte de aparitia sistemelor sofisticate de navigatie. Aproximativ 400 de epave inconjoara tarmul, unele dintre ele fiind destul de noi. In ciuda riscurilor si a izolarii, insula a servit anumitor interese private din 1680, cand Frontenac i-a daruit-o ca premiu lui Louis Jolliet, exploratorul raului Mississippi.
Cativa colonisti s-au stabilit pe insula, iar antreprenorii englezi au incercat ulterior sa colonizeze zona dar, in 1895, un bogat producator de ciocolata francez, Henri Menier, a cumparat-o pentru placerea sportului. El a importat prima caprioara, care s-a reprodus spectaculos; ruinele vilei sale mai sunt vizibile in vecinatatea enormului Port-Menier, aceasta fiind arsa de firmele de celuloza si hartie care achizitionasera insula de la fiul lui Henri.
Anticosti a devenit o brusca preocupare pentru canadieni cand nazistii au fost pe punctul de a cumpara insula, in 1937, pentru cherestea.
Port-Menier gazduieste trei hoteluri, Auberge Port-Menier, Auberge Place de l’Ile si Gite au Vieux Menier, alaturi de Auberge de Pointe Ouest, la Pointe Ouest, aflat la o distanta de aproximativ 20 de minute de Port-Menier. Mai sunt opt terenuri pentru tabara, oferind spatiu pentru 100 de corturi.